Vindecările |
Un domn din Foggia avea 62 de ani în 1919 şi umbla sprijinindu-se de două cârje. Căzând din trăsură şi-a rupt gambele, iar medicii nu reuşeau să-l vindece. După ce s-a confesat, Padre Pio i-a zis: “Ridică-te şi umblă; aceste cârje trebuie să le arunci”. Omul ascultă spre mirarea tuturor. |
Un fapt răsunător între fogieni s-a întâmplat omului în 1919. Omul avea doar 14 ani. La vârsta de patru ani a fost lovit de tifos, râmânând victima unei forme de rahitism care i-a deformat corpul, provocându-i două cocoaşe mari. Într-o zi Padre Pio l-a spovedit şi apoi l-a atins cu mâinile sale stigmatizate şi băiatul s-a ridicat de pe genoflexor drept aşa cum nu a mai fost niciodată. |
Grazia era o ţărancă de 29 de ani, oarbă din naştere, frecventa de mult bisericuţa mănăstirii . Într-o zi Padre Pio a întrebat-o pe neaşteptate dacă ar dori să dobândească vederea: “sigur, aş vrea”, răspunse “numai să nu fie ocazie de păcat”. “Bine, te vei vindeca”, răspunse şi o trimise la Bari, recomandându-i soţia unui bun medic oftalmolog. Dar acesta după ce a vizitat-o i-a spus soţiei sale: “Nu este nimic de făcut cu această fată. Padre Pio ar putea să o vindece dacă vrea să facă minuni, iar eu trebuie să o trimit acasă fără să o operez”. Deoarece Padre Pio ţi-a trimis-o – răspunse doamna – ai putea cel puţin încerca să operezi un ochi. Specialistul s-a lăsat convins. Mai întâi a operat un ochi şi apoi pe celălalt şi ambii au fost vindecaţi. La întoarcerea ei, la San Givanni Rotondo, Grazia trecu pe la convent şi se prosternă la picioarele lui Padre Pio. Acesta în tăcere, privind în depărtare, îşi plecă fruntea pentru puţin timp, apoi îi porunci să se spele. “Binecuvântează-mă părinte, binecuvântează-mă” imploră. El făcu asupra ei semnul Sfintei Cruci, dar Grazia aştepta încă nemişcată. Când era oarbă, Padre Pio o binecuvânta punându-i mâinile pe cap. “Binecuvântează-mă părinte, binecuvântează-mă”, repeta fata cu mâhnire. “Şi cum ai vrea să fie binecuvântarea”, replică Padre Pio, “o găleată cu apă pe cap?” |
O doamnă povesteşte: “În
1947, aveam 38 de ani şi sufeream din cauza unei tumori intestinale
confirmat de radigrafie.
S-a decis să
se facă o intervenţie chirurgicală.
Înainte de a intra în
spital am vrut să merg la San Giovanni Rotondo,la Padre Pio.
M-a însoţit
soţul meu, fiica mea şi o prietenă de-a ei.
Aş fi dorit să mă spovedesc
la Padre Pio, dar la un moment dat, a ieşit din confesional şi a decis să
plece. Am rămas deziluzionată şi am plâns că nu am reuşit să-l întâlnesc.
Soţul meu i-a povestit unui
|
Un domn povestea: “De câteva zile mi s-a umflat şi îmi provoca suferinţă genunchiul stâng. Medicul mi-a spus că problema este cam complicată şi mi-a prescris multe injecţii. Puţin alarmat, înainte de a începe tratamentul, m-am dus la Padre Pio. După ce m-am confesat, i-am vorbit de genunchiul meu şi i-am cerut să se roage. După amiază târziu, în timp ce mă pregăteam să plec, durerea a dispărut. Mi-am privit genunchiul şi nu mai era umflat, arăta ca şi dreptul. Atunci, chiar înainte de plecare, m-am întors alergând la Padre Pio, pentru a-i mulţumi. – “Nu mie trebuie să-mi mulţumeşti, ci Domnului”. Apoi cu un surâs adăugă: “Spune medicului că acele injecţii să le facă el”. |
O doamna povesteste: “ Am avut o sarcina normala in anul 1952 dar, in timpul nasterii au intervenit niste complicatii. Fiul meu s-a nascut cu forcepsul iar eu am avut nevoie de transfuzii. Fiind vorba de o urgenta nu a fost timp sa mi se stabileasca grupa sanguina. Era zero dar mi-a fost administrat sange din grupa A. In consecinta: febra mare, convulsii, embolie pulmonara, flebita la articulatiile inferioare, septicemie. A fost chemat parohul ca sa-mi administreze sfantul maslu. Am primit Sfanta Impartasanie care a trebuit sa-mi fie administrata cu putina apa. Cand ai mei au condus parohul pana la usa, eu am ramas singura. Deodata mi-a aparut Padre Pio care aratandu-mi mainile ranite mi-a spus: “Sunt Padre Pio, tu nu vei muri. Recita un Tatal Nostru si intr-o zi vino sa ma vizitezi. ”Eu, care eram o muribunda, m-am ridicat in sezut. Cand au intrat rudele mele le-am rugat sa se uneasca cu mine in rugaciunea invatata de la Domnul Nostru Isus si le-am povestit despre viziune. Ne-am rugat. Din acel moment am inceput sa ma simt mai bine. Am chemat medicii, si cand au venit si au constatat ameliorarea starii mele au declarat ca asta se datoreaza unui miracol. Dupa cateva luni am mers la San Giovanni Rotondo pentru a-i multumi lui Padre Pio. L-am intalnit si mi-a dat mana sa o sarut. In timp ce ii multumeam am simtit un putenic miros de violete. “ Tu ai avut parte de un miracol – mi-a spus Padre Pio – dar nu trebuie sa-mi multumesti mie. A fost Inima Sfanta a lui Isus care m-a trimis ca sa te salvez pentru ca tu ii esti devotata si i-ai dedicat primele vineri din luna”. |
In 1953 – povestea o doamna – avand dureri abdominale, am fost supusa unor radiografii ale caror rezultate, au dovedit ca e vorba de o problema dificila care necesita o interventie chirurgicala urgenta. O prietena de-a mea, careia i-am marturisit problema, mi-a recomandat sa-i scriu o scrisoare lui Padre Pio pentru a-i cere ajutor si rugaciuni. Am primit raspunsul: parintele m-a sfatuit sa “merg in spital”. A promis ca se va ruga pentru mine. Am plecat la spital. Aceiasi medici care au facut investigatiile atat de preocupante, refacand analizele au constatat ca “nu mai avem nimic”. Multumesc si acum, la o distanta de patruzeci de ani lui Padre Pio si-i invit pe toti sa se adreseze cu incredere acestui Sfant care nu refuza nimanui puternica sa imijlocire. |
In 1954, povestea o doamna, tatal meu, care era muncitor feroviar pe vremea aceea, la varsta de patruzeci si sapte de ani, s-a imbolnavit de o boala ciudata la articulatiile inferioare. Orice cura s-a dovedit inutila si locul de munca parea sa fie compromis. Cum situatia se inrautatea, un unchi l-a sfatuit sa mearga la San Giovanni Rotondo unde traia un frate capucin caruia Dumnezeu i-a daruit haruri speciale. Cu mare dificultate tatal meu a ajuns in mica localitate de pe Gargano insotit si sprijinit de acelasi unchi. In biserica l-a intalnit pe Padre Pio care, vazandu-l in ce hal se tara prin multime, a spus cu voce puternica:” Faceti loc acelui feroviar!” cu toate ca nu-l cunostea pe tatal meu si nu stia ca e lucrator feroviar. Cateva ore dupa aceea Padre Pio se intretinea intr-o conversatie amicala cu tata. I-a pus o mana pe umar, l-a consolat si surazand ii adresa cuvinte de incurajare. Cand tatal meu s-a indepartat de langa el si-a dat seama ca a fost vindecat pe neasteptate. Unchiul meu il urma uimit, strangand in maini cele doua bastoane care nu mai serveau la nimic. |
Un domn distins era un ateu
materialist foarte cunoscut în Puglia pentru zelul cu care propaga credinţa
sa şi combătea religia. Dimpotrivă soţia era religioasă, dar bărbatul îi
interzisese cu severitate să meargă în biserică şi să vorbească fiilor
despre Dumnezeu. În 1950 bărbatul se îmbolnăvi. Diagnoza medicilor a fost
teribilă: „o tumoare la creier şi una în spatele urechii drepte”. Nu era
nici o speranţă de vindecare. Iată ce povesteşte interesatul: „Am fost
transportat la spitalul din Bari. Aveam o frică mare de boală şi de moarte.
Aceasta a fost frica care a făcut să se nască în sufletul meu o mare dorinţă
de a mă adresa lui Dumnezeu, lucru pe care nu-l făceam de când eram copil.
De la Bari am fost dus la Milano pentru a fi supus la o operaţie în
încercarea de a-mi salva viaţa. Medicul care m-a văzut a spus că operaţia
este extrem de dificilă şi rezultatele atât de incerte. Într-o noapte, în
timp ce eram la Milano, l-am visat pe Padre Pio. Venise să-mi atingă capul
şi-l zice: „Vei vedea că în timp te vei vindeca”. Dimineaţa mă simţeam mai
bine. Medici au fost uimiţi de rapida mea revenire, dar erau convinşi de
necesitatea operaţiei. Eu, dimpotrivă, terorizat, cu puţin timp înainte de a
intra în sala de operaţie, am fugit din spital şi m-am refugiat în casa
rudelor, la Milano, unde era şi nevasta mea. Totuşi, după câteva zile,
durerile reveniră puternic şi, neputând rezista, m-am întors în spital.
Medici, indignaţi, nu mai voiau să mă îngrijească, însă conştiinţa lor
profesională a învins. Dar înainte de a face operaţia au crezut oportun
să-mi face alte examene medicale. La sfârşitul acestor teste, cu mare
uimire, şi-au dat seama că nu mai era nici o urmă de tumoare. Eram surprins
şi eu, nu atţt pentru că îmi spuseră medici, dar pentru că în timp ce făceam
examenele simţisem un parfum intens de viorele şi ştiam că acel parfum
anunţa prezenţa lui Padre Pio. Înainte de a pleca din spital am cerut de la
profesor nota de plată. Nu îmi datoraţi nimic – răspunse – deoarece nu am
făcut nimic pentru a vă vindeca. Întors
acasă am vrut să merg cu soţia mea la San Giovanni Rotondo pentru a-i
mulţumi lui Padre Pio. Eram convins că vindecarea mi-o făcuse el. Dar când
am ajuns în biserica conventului „Santa Maria delle Grazie” durerile au
reapărut cu atâta violenţă încât am leşinat. Doi oameni m-au dus cu greu la
confesionalul lui Padre Pio. Mi-am revenit. Când l-am văzut i-am spus: „Am
cinci fii şi sunt foarte bolnav, ajutaţi-mă Padre Pio, salvaţi viaţa mea”.
„Nu sunt Dumnezeu – îmi răspunse – şi nici Isus Cristos. Sunt un preot ca şi
ceilalţi, nimic mai mult, poate mai puţin. Nu fac eu minuni”. „Vă rog,
Părinte, ajutaţi-mă!” l-am implorat plângând. Padre Pio stătu un moment în
linişte. Ridică ochii spre cer şi am văzut că buzele lui se mişcau în
rugăciune. În acel moment am simţit din nou un parfum intens de viorele.
Padre Pio îmi spuse: „Mergi acasă şi roagă-te. Eu mî voi ruga pentru tine.
Tu te vei vindeca!”. M-am întors acasă şi de atunci orice simptom al bolii a
dispărut.
|
Povesteşte un domn: „În îndepărtatul 1950 soacra mea a fost internată în spital pentru o operaţie la sânul drept, însă noua formaţiune se arătă de natură malignă. Într-adevăr, după puţine luni, a fost necesar, cu o nouă internare, o altă operaţie asemănătoare, la sânul drept. Dată fiind difuziunea bolii medicii Policlinicii din Milano au pronosticat trei sau maxim patru luni de viaţă. La Milano, cineva ne vorbi de Padre Pio şi de minunile atribuite prin mijlocirea sa. Am plecat repede spre San Giovanni Rotondo. Am aşteptat rândul meu pentru spovadă şi, când am ajuns, am cerut lui Padre Pio harul vindecării pentru mama soţiei mele. Padre Pio a suspinat lung de două ori şi a spus: „Să ne rugăm, să ne rugăm toţi. Se va vindeca!”. Aşa a fost. Soacră-mea după operaţie s-a restabilit şi s-a dus personal să mulţumească Părintelui care, zâmbind îi spuse: „Mergi în pace, fiica mea! Mergi în pace!”. În loc de câteva luni prevăzute, soacra mea a trăit încă nouăsprezece ani timp în care a crescut, în ea şi în noi, recunoştinţa devotă pentru Padre Pio. |
O altă vindecare atribuită lui Padre
Pio a fost aşa numita minune continuă, care se referă la un fost lucrător la
calea ferată, mort în 1983, la vârsta de 7° de ani. “Sunt o sfidare vie a
legilor fizice” – repeta omul. În anul 1945 trăia în provincia de Siena. Era
căsătorit şi avea un copil micuţ. Lucra ca supraveghetor al instalaţiilor
electrice la o linie de cale ferată. În dimineaţa zilei de 21 mai, în timp
ce mergea la muncă cu motocicleta, a fost lovit de un camion. A ajuns la
spital între viaţă şi moarte. Medicii au descoperit o fractură la craniu, o
fractură la arcada sprâncenei în partea stângă, ruptură la timpanul stâng,
câteva coaste rupte şi cinci fracturi la piciorul stâng. Timp de mai multe
zile atârna între viaţă şi moarte, apoi a fost declarat ca fiind în afară de
orice pericol. Convalescenţa a fost lungă dar satisfăcătoare, în afară de
picior. Era atât de distrus că medicii nu reuşeau să-l aşeze la loc. Mergea
de la un spital la altul. “A fost internat la Clinica Ortopedică din Siena,
unde am rămas sub îngrijire un an şi jumătate. Apoi am fost dus la Rizzoli |
De la sfârșitul anului 1953 și până la începutul lui 1954 Papa Pius al XII-lea a fost grav bolnav din cauza stresului. Avea grețuri și sughița, nu putea să mănânce, iar atunci când încerca, vomita. Singurele clipe de ușurare le avea în timpul perioadelor scurte de somn de o jumătate de oră. În cele din urmă a trebuit să fie hrănit artificial. În timp ce Papa era bolnav, Părintele Pio a promis să se roage pentru el ajungând până la a-și oferi propria sa sănătate și viață lui Dumnezeu pentru sănătatea și viața Papei. Cîteva zile mai târziu Părintele Pio s-a îmbolnăvit și a făcut febră. Părintele Costantino Capobianco povestește: „Nu am știut despre promisiunea Părintelui Pio și nu mi-am dat seama de motivul bolii sale. Agostino, căruia Părintele Pio îi spusese despre toate lucrurile acestea, mi-a spus că Părintele Pio a căzut la pat deoarece este foarte îngrijorat din cauză că Papa este bolnav.” Părintele Pio a luat pe umerii săi această povară care fusese destinată Papei. Papa Pius al XII-lea s-a însănătoșit repede. Câteva zile mai târziu, Papa a aflat despre oferta făcută din devotament de către Părintele Pio în Mânăstirea San Giovanni Rontondo. Apoi, Papa Pius al XII-lea s-a decis să scrie o scrisoare către Episcopul Călugărilor Franciscani pentru a-și arăta recunoștința față de Părintele Pio pentru rugăciunile și suferințele sale. |
Un preot i câțiva credincioșI ortodocși din România s-au convertit la catolicism după miracolul vindecării săvârșit de Părintele Pio. Preotul și comunitatea sa au trecut de la ortodoxism la catolicism pentru a-și exprima adânca recunoștință către Pio din Pietrelcina. Miracolul s-a întâmplat în Pesceana, un oraș în județul Vâlcea, în zona central-sudică a României. Aici, mama preotului din localitate, în vârstă de 71 de ani, a fost diagnosticată ca având cancer la plămâni, boală de care suferea de mult timp. După ce a făcut toate analizele posibile, datorită prezenței unei metastaze difuze, toți doctorii care au consultat-o i-au dat doar câteva luni de trăit, întrucât cancerul era într-un stadiu avansat și nu putea fi operat. Preotul ortodox, nu s-a resemnat la ideea de a-și pierde mama, așa că l-a rugat pe fratele său care trăia la Roma, să o ducă pe mama lor la cel mai bun medic din capitala Italiei. Fratele preotului a reușit să aranjeze pentru mamă un consult la un doctor renumit , care a confirmat diagnosticul pus de colegii români. Într-o zi, în timpul șederii sale la Roma, bătrâna doamnă a mers împreună cu fiul ei la o biserică catolică. Acolo, ea a fost impresionată de statuia Părintelui Pio, care era așezată într-un colț al bisericii. A întrebat despre statuie și așa a aflat depre povestea lui Părintele Pio. În zilele următoare, femeia a revenit la aceeașI biserică și de fiecare dată se ruga mult timp în fața statuii lui Sfântul Pio din Pietrelcina. După două săptămâni trebuiau repetate analizele, așa că mama și fiul au mers din nou la același doctor; dar de data asta, spre marea surpriză a medicului, nu mai exista nici un simptom de cancer. Doamna a dorit să se întoarcă în România, iar la întoarcere, a povestit totul fiului care era preot. De asemenea, ea a povestit cum s-a rugat la Părintele Pio pentru ajutor și cum rugăciunea i-a fost ascultată, în ciuda faptului că era ortodoxă. Vestea s-a răspândit repede în oraș, iar oamenii au început să caute și să găsească informații despre acest călugăr cu har. Alți oameni din oraș, care au fost vindecați de către Părintele Pio, au dorit să se convertească la catolicism. După câțiva ani, li s-a îndeplinit în sfârșit dorința si au devenit creștini catolici. O femeie povestea: „Fiul meu juca fotbal pe stradă când, o poartă de fier a căzut peste el. Ne-am dat seama că avea o hemoragie nazală și din urechea stângă ce nu puteau fi oprite. Băiatul a fost dus imediat la spital, inconștient și în stare gravă.Toți doctorii erau foarte agitați. În timp ce plângeam de disperare, mi-am întors ochii către perete și am văzut o fotografie de-a Părintelui Pio. L-am rugat cu credință să-mi ajute fiul. Din cauza stării foarte grave în care se afla, băiatul a fost dus la un alt spital. Totuși, în ziua următoare, starea fiului meu s-a ameliorat și, după trei zile, el a ieșit din spital. Înainte de a merge acasă, am intrat într-o biserică, unde am văzut o pictură cu Sf. Pio din Pietrelcina. El a văzut pictura și mi-a arătat-o spunând: «Mamă, el a fost cu mine în spital! M-a mângâiat…» Emoția m-a copleșit și am început să plâng. I-am mulțumit bucuroasă Părintelui Pio. ” |
Biograpia
|